- Conul Mos Martin
In urma unei revizii prin posturi am constatat cu uimire ca nu v-am povestit episodul cu ursul.
Se facea ca asta vara prin 15 iulie sa merg cu onorabilul Andrei pe la munte cu maiastra idee de a participa la Maraton 7500 din Bucegi. Incarcati cu o gramada de kilograme si de voie buna, purcedem miercuri dimineata din Sinaia si ajungem in jur de ora 4-5 la Padina unde campam, inevitabil, sub pancarta “Atentie! Zona frecventata de ursi!”. Dupa stabilirea bazei, merem la strans lemne si ne intoarcem cu vreo 3 brate pe care le depozitam langa cort. Metoda de strans lemne de la Padina este una specifica si mai deosebita si se bazeaza pe cordelina si piatra. Pentru curiosi o pot explica in particular 
Dupa ce am adunat lemnele am dat o tura pe la cabana sa bem si noi o biere.
Intorsi la cort, afara era deja bezna, ne apucam de gatit mancarea ce o aveam la noi. Suntem insa surprinsi de un caine ai carui ochi sticleau in bataia frontalelor. Ma ridic, gonesc intrusul si imi reiau locul la masa.
Dupa un timp aud niste chiuiete de la cortul de langa noi (aprox 100m). Zic catre Andrei, “ie-te la astia, s-au imbatat deja ” si ne continuam linistiti masa.
Dupa inca vreo 5 minute se aude o trosnitura tot de la aia de la cort. Ma ridic de la masa si ma duc sa investighez sa vad ce a fost. Apropiandu-ma vad cainele cum fura de la respectivii o punga. Cortul era daramat, iar cainele, de frica urletelor si pietrelor aruncate de mine, a luat-o la sanatoasa si a trecut valea. Fapt destul de ciudat pt ca eu si Andrei ne-am chinuit destul de mult sa gasim o portiune cu apa mai mica pentru ca fusesera ploi si raul era destul de umflat. Ma intorc la Andrei si ii povestesc cele intamplate, iar el imi marturiseste ca si el a mai gonit cu pietre un caine dar de pe partea cealalta a raului. Ne reluam masa.
Dupa inca un timp dinspre cabana vin niste felinare, probabil proprietarii cortului. Ma ridic din nou de la masa pentru a-i intampina si a-i mustra ca au plecat si si-au lasat mancarea in cort lucru care a atras un caine flamand care le-a daramat cortul. La intalnirea cu ei tot ce v-am povestit s-a dovedit a fi cu totul altceva.
Ei erau salvamontisti. Tipii care “se imbatasera si chiuiau” erau doi turisti care in timp ce dormeau s-au trezit cu ursul peste ei. Pe unul l-a lovit cu gheara si la zgariat serios pe ureche. Celalalt a scapat neatins. Amandoi au alergat in sosete spre cabana unde au cerut ajutor. Si bineinteles cum probabil v-ati prins deja, cainele cu pricina dupa care am urlat marsh si am dat cu pietre era de fapt conul Mos Martin.
Poveste este interesanta in continuare. M-am intors la Andrei si i-am comunicat noile informatii despre betivi, cort si caine si eram amandoi… “whoaaa ce prosti bulanosi suntem 
“.
Dar nu ne-am lasat impresionati prea tare, si ne-am continuat masa linistiti, am mai baut o biere si ne hotaram daca sa ramanem campati acolo sau sa ne mutam mai langa cabana.
Pana la urma am luat aceasta decizie, nu de alta dar fusese cald si mai aveam haine care miroseau a mancare. Dupa ce ne-am translatat cortul si toate troacele mai incolo, am asistat cum salvamontistii au primit inca un telefon :”atac de urs in poiana la Padina”. Usor de depistat fiindca nu mai ramasese decat un cort pe pajistea intinsa. Era o familie care s-a baricadat in Dacia lor papuc si erau ingroziti de conu urs care se cocotzase pe masina
In cele din urma s-a terminat cu bine, noi am scapat interventia ursului, insa nu si de curiozitatea lui sau de dialogul cu pietrele.
Bine ca nu s-a suparat pe mine!
